Sistemele integrate la modă?

Revin la ciudatele mele obsesii legate de viață și profesie, constatând cu ușurință că temele de discuție, deschise într-un spațiu public, privat, sau de ce nu chiar fiscal, se doresc simandicoase, pline de cuvinte care să denote elitismul situației. Pornim de la premize, căutăm sensuri în care subiectul și predicatul nu își mai găsesc rolul inițial într-o propoziție, ne punem în ipostaze care să exemplifice, astfel încât , la un moment dat, silogismul (știu și eu ce înseamnă) să creeze revelația unei demonstrații originale, cu care să ne etalăm superioritatea.

Acest lucru se întâmplă foarte des în zilele noastre. Un scurt exemplu ar putea fi sistemul juridic. Legile trebuie formulate astfel încât oricine să poată să le interpreteze, deoarece oricine trebuie să le respecte. Avocații, magistrații și alți deținători de interese în cadrul sistemului juridic, ne explică cu superioritate, că noi, ceilalți, nu știm să interpretăm legea și de aceea avem nevoie de ei și sistemul juridic, cu a cărui complexitate ne înspăimântă. Eu știu doar un singur lucru. M-am educat și înțeleg să respect niște convenții, împreună cu mulți alții asemeni mie, ba chiar plătim ca unii care se cred mai prețioși, să se joace dea sistemele, pentru a evita un conflict între personalitatea interioară care interpretează legea, personalitatea interioară care stabilește o pedeapsă sau o acțiune corectivă și personalitatea care aduce la îndeplinire corecția. Altfel spus, să nu pun mâna pe topor să-mi fac singur dreptate. Toată această prețiozitate a condus la o dilemă. Ce este mai important? Dreptul meu la existență sau dreptul tău la un proces corect?

Dar să revenim la oile noastre. Zic, mai ales în ultimele luni, că oriunde sau pe orice îmi arunc ochii, dau de discuții cu subiectul legat de sisteme integrate. Inițial am presupus că e la modă și cum personal nu mă înebunesc după subiectele mondene, nu am acordat o prea mare atenție, fiind în continuare atent la cum mai fac rost de o coajă de pâine, activitate care îmi mănâncă majoritatea timpului.

Astăzi a trebuit să fac un studiu și să și dau răspunsul. Nu voi încălca confidențialitatea dar spre surprinderea mea, ghici ghicitoarea mea, subiectul a fost despre sisteme integrate. Într-o țara plină de specialiști, cu rezultate răsunătoare, care dezbat la nivel științific, chiar academic, tocmai pe mine a căzut pleașca să răspund la întrebări despre sisteme integrate. Primul impuls a fost acela de a stabili nivelul de la care voi pleca în abordarea mea. Mă refer în primul rând dacă există sistemele integrate și de ce le spunem așa. Și dacă există de unde știm că ele sunt într-adevăr integrate și nu sunt doar niște sisteme pe care le denumim pretențios. Dacă sunt sisteme integrate atunci cu cine sau cu ce sunt integrate.

Apoi, mi-am dat seama că trebuie să mă feresc de a intra în detalii de gospodină (vezi cum se înglobează zahărul în aluat) sau să caut definiții în dicționare. Atunci când vreau să explic o noțiune mai abstractă, dar nu întotdeauna, apelez la cuvinte care, în percepția celui căruia îi explic, exprimă opusul sau un sentiment contrar. Așa nu dau niciodată greș. În cazul meu “integrat” este opusul lui “dezintegrat”. Sistem presupun că știm cu toții ce înseamnă.

În concluzie, realizarea unui “sistem integrat” este un proiect complex, puțini cunosc secretul rețetei, dar ca și în cazul bunicii, este important sentimentul și gustul după ce ai mușcat și ai înghițit din delicioasa "chou a la creme". Vă pun o întrebare firească, cu ce sentiment sau gust ați rămas după ce ați gustat din sistemul juridic? Dar din cel sanitar? Sau poate din cel al pensiilor?

Ce mi se pare ciudat este că nimeni nu și-a dat seama că bunica, se sfătuiește cu alte bunici, din prăjiturile cărora a gustat și iau plăcut. Niciodată nu se bazează pe cei care au o experiență bogată de degustători. Bunica stă în bucătarie, deci, și rețeta secretă tot acolo. În salon stau doar cei care degustă și își dau ochii peste cap, făcându-și un titlu de glorie din recunoașterea cu acuratețe a tuturor ingredientelor.

Audit informatic sau audit IT

“Audit informatic”, sintagmă care reflectă o consecință a preluării terminologiei din limba franceză și adaptarea ei la limba română și la un concept de dezvoltare. Astfel s-a dezvoltat “informatica”, o nouă știință cu noi practicieni și anume “informaticienii”, care erau colegi într-o măsură încă nedefinită cu programatorii și ajutorii lor. Societatea a avut probleme în a asocia calificări sau meserii/profesiuni acestei discipline încadrată la diverse profiluri universitare.

“Audit IT” este un termen care apare, în România, odată cu conceptele anilor 2000, adus fiind de reprezentanțele firmelor din industriile de profil și preluat de companiile și instituțiile autohtone care au beneficiat de o deschidere spre terminologia în limba engleză datorită influenței directe sau obligației alinierii la norme și reglementări publicate în principal în limba engleză. Acum fostele departamente de informatică s-au transformat în departamente de IT, care sunt populate de ingineri (inginer de sistem, inginer software, etc.) și care încă nu își găsesc locul în nomenclatoarele ocupaționale.

În aceste circumstanțe, în care coabitează termeni care au fost utilizați în diverse culturi, au fost traduși și adaptați și a căror semnificații sau înțelesuri s-au pierdut, ori nu mai exprimă cu exactitate intențiile inițiale, ne găsim deseori în situația în care se folosesc termeni care nu reflectă cerințele.

Privite dintr-un punct de vedere general ambele sintagme ar putea însemna același lucru dar rezultatele acțiunilor ar putea fi într-o măsură semnificativă diferite. Din acest motiv vă recomand, pentru situațiile în care este necesar, să utilizați terminologia în limba engleză, singura prin care puteți identifica serviciile de care aveți nevoie și datorită faptului că este limba originală în care au fost gândiți acești termeni.

În cazul în care este necesar un audit, și este asociat domeniului tehnologiei informației, este recomandată consultarea a doi auditori diferiți specializați în domeniu, pentru a identifica tipul de audit și obiectivele, dar mai ales pentru clarificarea noțiunilor și a condițiilor în care se va desfășura auditul.

În zilele noastre, din ce în ce mai multe persoane sau personalități, caută sau deja folosesc, sensuri noi pentru cuvinte, pentru a defini noi concepte, care să servească mai bine scopurilor sau obiectivelor personale, folosindu-se de complexitatea și nuanțele de exprimare din înțelesul unor cuvinte, precum și de necunoașterea, justificată în cele mai multe cazuri, a definițiilor termenilor folosiți.

Recomandarea mea, valabilă aproape în toate domeniile, este să încercați, pe cât posibil să vă informați singuri asupra domeniului dvs. de interes și să vă creați singuri un punct de vedere. De asemenea vă rog să luați în considerare și posibilitatea că  puteți greși urmare acestui demers și că este necesar să vă consultați și cu alte persoane pentru a căpăta perspective noi. Iar dacă cumva ați atins deja nivelul de înțelepciune care vă permite să conștientizați cât de complexă este situația, vă rog să vă gândiți deja la un program de studiu prin care să deveniți un specialist sau dacă vă este la îndemână, să apelați la cel puțin doi specialiști pentru a putea să comparați si opiniile acestora. În final, trebuie să știți că puteți greși și în această situație.

Personal mă lupt cu o mulțime (noțiune matematică de clasa a II-a, cred) care conține următoarele elemente (cuvinte): misiune, angajament, audit, asigurare, informatic, IT, domeniu, tehnologie, informație, raport, opinie, concluzie, tehnic, specialitate. Și încă nu am ajuns la un rezultat definitiv cu privire la ce înseamnă rezultatul alăturării acestor cuvinte unele de altele. Vă asigur că veți găsi asemenea situații.

Un alt exemplu ciudat este mulțimea de cuvinte: politică, putere, opoziție, pentru, impotriva, în, cu, la, vinovat, complice, susținător. Persoane și personalități susțin prin media (și am vazut cazuri când s-a modificat și DEX-ul, cinste bravilor academicieni) că oricum ai alătura cuvintele din mulțimea mai sus menționată rezultatul este un termen a cărui semnificație este nevinovat.

De aici și proverbul popular: “Nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ți miroase.”. Sau poate nici “usturoi” n-ai mâncat și nici gura nu­-ți “miroase”. Deoarece transmiterea proverbului nu s-a făcut pe cale scrisă înclin să cred că locul unde se pun ghilimelele s-a pierdut în negura timpului.

Ciudat, nu-i așa?