WANTED – DEAD OR ALIVE

Available in english with Google Translation

Până de curând, nu mă puteam considera un fan al clasei politice, cu atât mai mult, în cazuri particulare, care îmi provocau sentimente diverse. Dar acum, când vânătoarea electorilor a început, un sentiment confuz mă cuprinde. Sunt vânat sau vânător? Sunt util viu sau mort?

Certitudinea faptului că sunt căutat, numărat, catalogat, indexat, verificat și validat, în aceste zile, îmi crează momente de reflectare și evaluare a statutului meu. Sunt eu oare un obiect de inventar? Am devenit cumva o resursă? Dacă DA, voi dormi liniștit pentru că undeva, cândva, cineva, va șterge și ultima înregistrare despre mine. Dacă NU, adică cât încă mai exist într-o formă natural liberă, sunt supus pricipiului liberului arbitru, îmi exercit drepturile și obligațiile, atunci, din perspectiva electorului, e bine să mi se îndeplinească cât mai urgent dorințele mele majoritare.

Trăiesc într-o lume ciudată care vorbește despre onoare, dar care a abolit duelul pe viață și pe moarte. Competițiile sportive au devenit spectacole regizate, în care strategii “fabuloase” te îndeamnă la non-combat (vezi ultimele sancțiuni la Jocurile Olimpice). Democația a devenit un cuvânt în dicționarul de arhaisme iar sensurile profunde ale înțelesului termenului sunt apanajul unei “elite”, care ne explică cum, când și ce să facem în anumite momente.

Azi sunt elector, posesorul unui vot. Sunt căutat. Etichetat viu sau mort. Scos sau introdus în niște liste. Votul meu are valoare în funcție capitale puternice. Unele dintre ele se declară europene. Dar Europa uită că mâine va avea nevoie de votul meu. Și România va avea nevoie de votul meu. Dacă România, Europa, politicienii sau întreg universul nu v-or accepta valoarea votului meu majoritar, atunci să desființăm tot și să o luăm de la început.

Ce utilitate găsim într-o istorie de aproape zece mii de ani povestită de personaje care nu au studiat-o niciodată? Ce valoare au societățile sau comunitățile prezentate în PowerPoint, de persoane care nu au fost niciodată împinse de spiritul moral și social să facă muncă de voluntariat? Ce poate construi un “vizionar” care niciodată nu a construit un adăpost pentru un animal?

Traiesc o viață ciudată. Dar nu pentru că așa mi-am dorit-o. Trăiesc o viață ciudată pentru că puțini au impus reguli celor mulți, iar uneori, atunci când a fost util celor puțini, cei mulți au impus reguli celor puțini. Și poate cel mai ciudat este că niciodată, eu, nu am impus reguli.

Acum, ca toți ceilalți cetățeni, urmăresc spectacolul care se derulează. Dacă printre cei care acum mă numără, indexează, cataloghează, etc., și mă caută, viu sau mort, vor fi persoane care vor ignora valoarea votului meu, într-o zi, votul meu îl voi da cuiva care îl va pune în valoare, și-mi va îndeplini dorința. Oricare ar fi ea.

În rest, toți ceilalți care m-ați ignorat, e bine să stați acasă. Definitiv.